A+ / A-
Agricultura românească din anul 2010 se află, în continuare, la mâna naturii. Din fericire, ploile din lunile mai, iunie ÅŸi iulie au favorizat o parte din culturi, a declarat astăzi Tiberiu Lelescu, directorul DirecÅ£iei pentru agricultură ÅŸi dezvoltare rurală TimiÅŸ, care a evidenÅ£iat ÅŸi câteva date despre recolta din acest an.
Astfel, producÅ£ia de grâu panificabil din judeÅ£ este mai mică decât în 2008, dar mai mare decât în 2009 (când a fost puternic afectată de secetă), ajungând la 408.000 de tone. ProducÅ£ia medie pe cele 127.000 de hectare însămânÅ£ate cu grâu se ridică la 3.150 kg/ha, astfel că judeÅ£ul TimiÅŸ are pâinea asigurată.
Anul în curs a fost unul foarte bun pentru porumb ÅŸi floarea-soarelui, mulÅ£umită ploilor care au adus cantităţi de apă de 80-100 litri/mp, faţă de 40-50 litri/mp, cât este în mod obiÅŸnuit. Cele 135.000 de hectare cu porumb au fost irigate în mod natural, astfel că se va ajunge la un total de 590.000 de tone, cu o medie de 4.350 kg/ha.
Subvenţii europene pentru nemuncă
Cu toată producÅ£ia agricolă destul de bună din acest an, potenÅ£ialul judeÅ£ului este departe de a fi exploatat la adevărata valoare. Conform celor declarate de Tiberiu Lelescu, 19 la sută din suprafaÅ£a agricolă a rămas necultivată. Cu toate acestea, subvenÅ£iile europene la hectar s-au acordat în continuare, mulÅ£i făcând bani frumoÅŸi în acest mod.
"Cei care nu au lucrat terenurile agricole sunt persoane juridice sau firme străine, care au ÅŸtiut că se vor primi subvenÅ£ii, care le vor compensa preÅ£ul cu care au cumpărat pământul. S-a negociat prost, pentru că nu se impune ca terenul să fie cultivat", a explicat Lelescu de ce se primesc bani pentru statul degeaba în agricultura românească.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader