A+ / A-
Pe lângă faptul că solicitarea finanţărilor europene le dă multora dureri de cap, mai ales în mediul rural, o parte din proiecte rămân doar pe hârtie, numai bune de arătat celor curioÅŸi să ÅŸtie cât profită satul românesc de intrarea în uniune. Unele proiecte, însă, chiar sunt duse până la capăt ÅŸi devin funcÅ£ionale, gata să demonstreze că acolo unde există cu adevărat voinţă se poate, iar banii din fondurile europene nu sunt ceva de neatins.
Centrul medical din PiÅŸchia este unul dintre aceste proiecte, al cărei contract de finanÅ£are s-a semnat în martie 2009. Peste un an, în februarie 2010, centrul era deja funcÅ£ional. La ora actuală se lucrează la aproape întreaga capacitate (planurile de extindere nu lipsesc), iar dotările ÅŸi ambianÅ£a se află la standarde care ar stârni invidia în suficiente cabinete medicale "de la oraÅŸ".
"Am încheiat contracte cu Casa JudeÅ£eană de Asigurări de Sănătate TimiÅŸ pentru fiziokinetoterapie, stomatologie, medicină internă, cardiologie ÅŸi dermato-venerologie. În plus, colaborăm cu un medic pediatru care se află el în contract cu casa de asigurări. Pentru salină, facem mai întâi un examen medical, o spirometrie ÅŸi avem contract cu un medic alergolog, pentru că nu oricine poate face salinoterapie, aceasta fiind de multe ori contraindicată hipotensivilor ÅŸi cardiacilor. La noi, salina funcÅ£ionează pe un cod CAEN medical, spre deosebire de altele, cu cod pentru întreÅ£inere corporală", povesteÅŸte iniÅ£iatorul ÅŸi coordonatorul Centrului Medical Mariam din PiÅŸchia, Mirela Sas.
De serviciile policlinicii din piÅŸchia popt beneficia pacienÅ£ii care locuiesc pe întregul traseu DumbrăviÅ£a - MaÅŸloc. Un alt avantaj este că locuitorii din zonă nu sunt lăsaÅ£i de izbeliÅŸte nici la sfârÅŸit de săptămână, aici fiind organizat un centru de permanenţă unde lucrează ÅŸapte medici, care fac gărzi între orele 8-20 ÅŸi 20-8.
Aspectul cabinetelor, proaspăt zugrăvite ÅŸi cu spaÅ£ii generoase, precum ÅŸi aparatura medicală nouă (ecograf Doppler color, spirometru, unitate stomatologică, aparat pentru magnetoterapie, combină pentru fizioterapie etc.) sunt atuuri în plus pentru centrul medical din PiÅŸchia, plasându-l la un nivel superior multor cabinete din TimiÅŸoara.
Pentru viitor, policlinica se va extinde, la etaj urmând să fie amenajate cabinete noi, dintre care cel mai important va fi cel de ginecologie, dotat, printre altele, ÅŸi cu un aparat pentru colposcopie de ultimă generaÅ£ie.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader