A+ / A-
Conform listelor întocmite în cele patru localităţi componente ale comunei, cea mai câÅŸtigată instituÅ£ie va fi, bineînÅ£eles, primăria, căreia statul va trebui să îi achite circa 2.800.000 de lei.
Suma vine ca despăgubire pentru hectarele de păşune aflate în proprietatea administraÅ£iei locale pe care urmează să treacă autostrada, la preÅ£ul stabilit de 16,5 lei pentru un metru pătrat, plus o daună de 10 procente pentru terenurile adiacente afectate de lucrările de construcÅ£ie.
Pe locul al doilea ca bani încasaÅ£i din expropriere se află o firmă din domeniul agricol, care deÅ£ine o importantă suprafaţă de teren arabil în zonă, cumpărat în tranÅŸe începând din anul 1993. În ultima vreme, terenul a fost închiriat către alÅ£i exploatatori, spun localnicii, dar acum se va acorda o despăgubire de aproximativ 1,5 milioane de lei.
De asemenea, printre săteni se află ÅŸi persoane fizice care vor câÅŸtiga între 150.000 ÅŸi 200.000 de lei, sume caracterizate ca fiind "extrem de frumoase".
Potrivit edilului din BelinÅ£, Florin Laza, unii belinÅ£eni sunt foarte supăraÅ£i că au înstrăinat anterior părÅ£i din terenurile ce ajung acum la stat pe sume mult mai mari decât cele primite din vânzare. "O persoană chiar mi-a spus că nu mai poate dormi de când a aflat cât a pierdut pentru că a vândut pământul. Sunt bani frumoÅŸi cei oferiÅ£i acum, orice s-ar zice", explică primarul.
Localnicii vor beneficia din banii de exproprieri ÅŸi indirect, dacă planurile administraÅ£iei locale sunt duse la capăt, urmând ca suma câÅŸtigată să fie investită în realizarea unor proiecte precum realizarea canalizării, asfaltarea unor porÅ£iuni de drum ÅŸi reabilitarea unui cămin cultural.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader