A+ / A-
În ultimii ani, comuna timiÅŸeană MoÅŸniÅ£a Nouă alunecă pe o pantă descendentă în sectorul imobiliar, ajungând, în acest an, la o stagnare a construcÅ£iilor ridicate de persoane fizice. Localitatea, foarte căutată în primii ani de după RevoluÅ£ie de cei care îÅŸi doreau o casă lângă TimiÅŸoara, cunoaÅŸte în prezent efectele crizei economice, care a făcut ca metrul pătrat de teren intravilan să coboare de la 60-70 de euro la chiar 20 de euro.
De altfel, nici avantajele nu sunt prea mari, dacă ne gândim că în unele cartiere noi nu există nici măcar iluminat stradal. Iar situaÅ£ia datează de când în zonă au început să se înalÅ£e primele case. Abia acum, actualul primar, Ioan Sorincău, încearcă să pună pe picioare un proiect în parteneriat cu proprietarii de imobile pentru ca aceÅŸtia să aibă străzi iluminate. ContribuÅ£ia personală va fi de aproximativ 60 la sută pentru persoanele fizice, diferenÅ£a urmând a fi suportată de primărie. Edilul-ÅŸef a explicat că, potrivit legislaÅ£iei în vigoare, de infrastructură ar fi trebuit să se ocupe investitorii imobiliari care au vândut parcelele, numai că unii dintre aceÅŸtia, după ce s-au văzut cu banii în căruţă au dat bir cu fugiÅ£ii. Spre exemplu, cartierul care se află în partea stângă de la intrarea în comună dinspre TimiÅŸoara s-a ridicat fără ca investitorul să le asigure oamenilor cărora le-a vândut terenul drumuri ÅŸi iluminat stradal. A vândut parcelele, a încasat banii ÅŸi a emigrat în Statele Unite, lăsându-i pe cumpărători să circule în beznă, pe drumuri desfundate de Å£ară.
Tinerii căsătoriÅ£i din MoÅŸniÅ£a Nouă au găsit însă soluÅ£ii viabile pentru a face rost de bani în vederea cosntruirii unei case pentru familia pe care ÅŸi-au întemeiat-o. Peste 200 de solicitări la Legea 15 din 2003 a semnat primarul comunei de la începutul anului, urmând ca în următoarele luni să iscălească alte câteva sute.
GIANINA IANĂŞ
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader