A+ / A-
Una din cele mai „înceÅ£oÅŸate” legi din ultimii ani, Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinÅ£elor, pare a fi, totodată, ÅŸi una dintre cele mai puÅ£in eficace. A fost vorba, mai întâi, de haosul informaÅ£ional din lunile trecute. Cu toate că termenul final până la care prevederile legale ne obligau să ne asigurăm locuinÅ£a era de 15 ianuarie 2011, cu o lună înainte de expirarea datei limită, Ministerul AdministraÅ£iei ÅŸi Internelor anunÅ£a că aceasta a fost prelungită pentru ziua de 15 iulie a anului în curs. Informarea făcută de ministerul de resort nu l-a impresionat, însă, foarte tare pe directorul general al Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor, Marius Bulugea, care afirma la începutul lui martie, cu tărie dar ÅŸi cu peste trei luni de întârziere, că aceasta n-are nicio valoare juridică, nefiind susÅ£inută de vreo modificare legislativă. Cu toate acestea, cei 500 de lei prevăzuÅ£i drept amendă în cazul celor care nu îÅŸi asigură în timp util locuinÅ£a au rămas în buzunarul proprietarilor, deoarece sancÅ£iuni pecuniare nu s-au dat. Cum până în 15 iulie 2011, termenul limită avansat de minister, n-au mai rămas decât trei zile, coridoarele societăţilor de asigurări au început să fie bătute mai cu sârg de cei care se ÅŸtiau cu poliÅ£a de asigurare neîncheiată.
„În ultima săptămână, am contractat mai multe poliÅ£e de asigurare obligatorii decât în toată luna precedentă”, declară reprezentantul sucursalei timiÅŸorene a uneia dintre cele mai importante societăţi de asigurare-reasigurare din Å£ară. Desigur, oamenii ajung la ghiÅŸeu de frica amenzilor care, în cele din urmă, poate tot se aplică. Asta nu înseamnă, însă, că numărul celor care îÅŸi asigură locuinÅ£a a crescut spectaculos. „Din estimările noastre, considerăm că, în momentul de faţă, circa un sfert din totalul gospodăriilor din TimiÅŸ au fost asigurate până acum”, arată acelaÅŸi reprezentant al asiguratorului naÅ£ional. Åži cum numărul gospodăriilor din judeÅ£ se situează în jurul cifrei de 288.000, rezultă că, înainte cu trei zile de termenul final, există doar aproximativ 72.000 de poliÅ£e de asigurare obligatorie în tot judeÅ£ul. Practic, numărul locuinÅ£elor asigurate în TimiÅŸ nu se limitează la atât, deoarece nu sunt luaÅ£i aici în calcul proprietarii de gospodării care ÅŸi-au încheiat poliÅ£e facultative, ce acoperă dezastrele menÅ£ionate de Legea nr. 260. AceÅŸtia erau exceptaÅ£i, printr-o altă lege, promulgată de preÅŸedintele Traian Băsescu în decembrie 2010, de la obligativitatea unei asigurări suplimentare. InconsecvenÅ£a legislativă pare însă a se manifesta în continuare, deoarece, în aceste zile, pe birourile parlamentarilor a ajuns proiectul unei, fireÅŸte, noi legi, care ÅŸterge cu buretele această excepÅ£ie, cei cu poliÅ£e facultative urmând să achite, la rândul lor, cei 10 sau, respectiv, 20 de euro reprezentând prima de asigurare obligatorie.
MARIUS HORESCU
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader