A+ / A-
Forma preponderentă de relief este, în judeÅ£ul nostru, câmpia. Cu toate acestea, găsim ÅŸi locuri în care se simte aerul proaspăt din zonele de deal sau cel tare de la munte. Avem, prin urmare, comune în care ar putea lua avânt o industrie de turism. Din păcate, însă, în acele zone, turismul nu a depăşit faza de început de drum. Lipsa banilor, mentalitatea greu de schimbat a localnicilor, dar ÅŸi numărul foarte mic, pe alocuri chair inexistent de clienÅ£i face ca noÅ£iunea de turism în judeÅ£ul TimiÅŸ să fie privită, deocamdată, cu multă compasiune.
Trei pensiuni
Trei pensiuni, atâtea sunt deschise momentan în Nădrag, un loc cu care natura a fost atât de darnică. Localitatea se află o altitudine de 250- 300 de metri; distanÅ£a până la TimiÅŸoara este de o sută de kilometri, iar până la Lugoj se străbat 30 de kilometri. Vârful PadeÅŸ, cu o altitudine de 1.374 metri, se află la 17 kilometri. Aer curat, apă curgătoare, liniÅŸte, preÅ£uri rezonabile la cazare, iată patru dintre atuurile comunei. Dar, afirmă primarul Liviu Muntean, turismul este, la Nădrag, unul "de început". "Doar trei pensiuni private s-au deschis la Nădrag. Puteau fi mai multe, dar unii localnici sunt reticenÅ£i la ideea de a primi străini la ei în casă. Celor care s-au decis, într-un final, să închirieze camere din locuinÅ£ele personale, le-am oferit servicii de consiliere", declară primarul. Una dintre cele trei pensiuni este o afacere de familie a viceprimarului Vasile Minea. Pensiunea a fost inaugurată în 2009 ÅŸi are 5 camere cu 10 paturi. "Suntem ÅŸi noi la început, ÅŸi e greu. PreÅ£urile la cazări au scăzut peste tot, dar noi nu putem închiria o cameră sub o anumită sumă, deoarece am lucra în pierdere", declară Vasile Minea despre afacerea lui. SperanÅ£ele sunt mari, dar vicele este conÅŸtient că va trebui să aibă multă, multă răbdare.
Edilul-ÅŸef al comunei Nădrag nu crede că această industrie a turismului se va dezvolta semnificativ în viitorul apropiat. "S-au mai construit la noi în zonă câteva case de vacanţă, dar nu a venit vreun investitor dornic să deschidă, aici, o afacere mare în turism", mai afirmă primarul Liviu Muntean. Un metru pătrat de teren costă, la Nădrag, între patru ÅŸi zece euro (primăria a vândut, anul trecut, la licitaÅ£ie, parcele de teren la preÅ£ul de 4,5 euro pe metru pătrat), iar preÅ£ul mediu al unei case este de 20.000 de euro.
Idei ar fi, dar lipsesc banii
Åži în Pietroasa, o altă comună cu mare potenÅ£ial turistic, una dintre pensiunile de familie aparÅ£ine viceprimarului, Gheorghe Barbu. Acesta ne-a prezentat cu mândrie o construcÅ£ie nouă din lemn, pregătită să îÅŸi primească turiÅŸtii. Din discuÅ£ia purtată, pe această temă, cu Ioan Simoc, primarul comunei Pietroasa, am aflat că mai multe persoane din zonă ar fi interesate să deschidă o afacere în turism, dar nu au banii necesari. Åži din afara comunei ar fi câÅ£iva interesaÅ£i de ideea deschiderii unei pensiuni în Pietroasa, declară primarul Ioan Simoc. "DiscuÅ£ii am purtat deja, cu câÅ£iva potenÅ£iali investitori. Vedem ce va fi în continuare".
Situată la poalele MunÅ£ilor Poiana Ruscă ÅŸi străbătută de râul Bega, Pietroasa este una dintre cele mai frumoase comune din judeÅ£ul TimiÅŸ. Cu greu îÅ£i poÅ£i închipui, aflat acolo, că te afli în judeÅ£ul a cărui capitală este TimiÅŸoara cea de câmpie. Totul îmbie, parcă, turistul să poposească la Pietroasa: peisajul admirabil, aerul curat, mâncare sănătoasă, fără "E"-uri, iată doar câteva dintre punctele forte ale aÅŸezării.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader