A+ / A-Tronsonul de drum Buziaş - Lugoj va fi reabilitat din fonduri europene. Consiliul Judeţean Timiş este beneficiarul unei finanţări nerambursabile, din fonduri aferente Programul Operaţional Regional 2007-2013, pentru proiectul de "Reabilitare a drumului judeţean DJ 592 Buziaş-Lugoj, km 25+000-54+200", pe o lungime totală de 29,2 km. Întregul proiect are o durată de 35 de luni şi o valoare totală de 61.530.634, din care costurile eligibile se ridică la suma de 47.503.160 lei.
"În 2003 am reuşit ca, din bugetul propriu, să finalizăm reabilitarea a circa 20 de km din acest drum, între localităţile Timişoara şi Chevereşu Mare. Însă lucrările presupun investiţii foarte mari, iar Consiliul Judeţean Timiş nu a avut posibilitatea financiară de a continua. De aceea, cea mai bună soluţie a fost accesarea de fonduri europene", a declarat preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc. Proiectul este în faza de implementare, fiind în curs de finalizare activităţile pregătitoare necesare achiziţionării serviciilor de asistenţă tehnică şi a celor de supervizare a lucrărilor.
În cursul acestei săptămâni va fi publicat, în sistemul electronic de achiziţii publice şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, anunţul de participare la licitaţie pentru aceste servicii. Termenul de depunere a ofertelor este 26 mai.
MIRELA VLĂDUŢI
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader