A+ / A-O parte dintre managerii timişeni sunt îngrijoraţi după ce Ministerul Sănătăţii a decis revocarea a 21 de directori de spitale. Numele managerilor demişi este încă necunoscut în teritoriu, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş neputând să ne dea un răspuns în acest sens. Potrivit ministerului, au fost schimbaţi directorii care nu erau medici şi persoanele care au fost repuse în funcţie după ce au fost eliberate abuziv.
Pentru cea mai mare parte dintre manageri, există sesizări atât din partea sindicatelor, cât şi din partea personalului medical, conform cărora programul de management, prezentat la numirea în funcţie, nu a fost respectat. Este posibil ca în Timiş să existe astfel de cazuri, motiv pentru care până la aflarea listei foarte puţini directori stau liniştiţi.
Potrivit unor surse, este posibil ca într-o astfel de situaţie să se găsească directoarea de la Spitalului de Psihiatrie din Gătaia, Elena Palici, care este economistă, profesie incompatibilă cu legislaţia actuală (Ordonanţa 69/2009) şi care a fost repusă recent în funcţie prin sentinţă judecătorească.
DANA ISTRAT
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader