A+ / A-
Preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, vrea să-l vadă cât mai repede prefect pe consilierul său personal, Mircea Băcală (foto dreapta). Ostaficiuc a declarat, astăzi, că a luat legătura, în weekend, cu actualul prefect, Ovidiu Drăgănescu (foto stânga), pe care l-a rugat să-şi întrerupă concediul medical, astfel încât, în şedinţa de guvern de miercuri, Băcală să poată fi numit reprezentant al Guvernului în teritoriu.
"Am vorbit sâmbătă cu Ovidiu să-şi întrerupă pentru câteva zile concediul medical, ca să poată fi numit Mircea Băcală. Am discutat despre operaţie, despre starea sa de sănătate şi sper ca, dacă sănătatea îi va permite, să se întoarcă din concediu pentru câteva zile", a spus liderul CJT.
Ostaficiuc speră că Drăgănescu îi va asculta rugămintea, în special datorită faptului că vineri şi-a anunţat vizita la Timişoara ministrul transporturilor, Radu Berceanu, care ar urma să participe la instalarea în funcţie a noului prefect.
Mai mult, ca să fie sigur că propunerea sa va fi luată în considerare de către Drăgănescu, şeful pedeliştilor timişeni i-a promis acestuia o funcţie de inspector guvernamental.
De cealaltă parte, prefectul spune că nu îşi va întrerupe concediul cel puţin până vineri, deoarece starea de sănătate încă nu îi permite acest lucru: "Eu altceva i-am spus domnului Ostaficiuc. I-am transmis că o să-mi reduc concediul la minimum posibil, ca să le pot face pe plac. Asta înseamnă că s-ar putea să vin pe la începutul săptămânii viitoare, însă nu mai devreme. Pentru cei care nu cred că am fost operat, îi invit să vină să-mi pozeze pansamentele şi tăieturile".
De asemenea, Drăgănescu a spus că, dacă le-ar face pe plac liberal-democraţilor şi şi-ar întrerupe concediul medical până miercuri, tot nu ar putea să meargă la lucru, pentru că ar risca să i se desfacă contractul de muncă.
MIRELA VLĂDUŢI
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader