A+ / A-
Căminul cultural din Satchinez a fost complet reabilitat, iar opt kilometri din reţeaua stradală a localităţii au fost pietruiţi, după cum ne-a declarat primarul Dan Florin Ion (foto).
Reţeaua de apă este funcţională în toată comuna, care mai include satele Hodoni şi Bărăteaz.
Serviciul de alimentare cu apă a fost concesionat companiei Aquatim, motivul fiind, după cum ne mărturiseşte primarul, acela că foarte mulţi localnici nu îşi achitau facturile, câtă vreme autoritatea locală a gospodărit reţeaua.
Asta i-a făcut pe săteni să fie mai economi, pentru că înainte de a deveni, de voie, de nevoie, clienţii Aquatim, mulţi foloseau apa din reţea la udat grădinile, însă acum nu le mai dă mâna, pentru că tariful companiei timişorene e pipărat.
Pentru irigat grădinile, cei mai mulţi locuitori au, slavă Domnului, fântâni forate, ne asigură Dan Florin Ion.
Reabilitarea şi modernizarea completă a sediului primăriei, precum şi a exterioarelor şcolilor şi grădiniţelor din toate cele trei localităţi - care au de acum, integralmente, geamuri termopan - se numără, de asemenea, printre investiţiile duse la bun sfârşit în această toamnă.
În timp ce lucrările enumerate s-au făcut pe seama bugetului local, şeful administraţiei publice locale a Satchinezului este recunoscător consiliului judeţean, care asfaltează sectorul de drum judeţean ce leagă Satchinezul de Bărăteaz.
În schimb, Hodoniul are probleme cu accesul auto, astfel că pentru anul viitor, primăria şi-a propus să pună la punct drumurile care leagă localitatea de Satchinez, respectiv de Sânandrei.
Tot la Hodoni, căminul cultural va fi renovat complet în 2012, promite primarul.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader