A+ / A-
Cele 300 de titluri de carte care au fost donate bibliotecii liceale cu acest prilej ridică numărul de volume dăruite de la începutul campaniei la aproape 12.000, a precizat coordonatorul acţiunii, radiojurnalistul Radu Ciprian Pop, care a menţionat că, dat fiind că Sânnicolau Mare este oraşul natal al scriitorului Ion Hobana, recent trecut în eternitate, au fost selectate cu precădere volume semnate de acesta, dar şi alte lucrări reprezentative pentru literatura science fiction românească şi internaţională.
Cu acest prilej, la iniţiativa conducerii liceului şi a mai multor cadre didactice locale, în liceul sânmicloşean a fost constituit un cerc literar care va purta numele omului de cultură care a fost Ion Hobana – directoarea instituţiei-gazdă, prof. Ana Poelincă, prezentând, cu acest prilej, mai mulţi elevi ai liceului care reuşesc performanţa de a avea bune rezultate la învăţătură şi pasiune pentru creaţia literară sau eseistică.
Între nou-constituitul club liberar „Ion Hobana” de la Liceul „Ioan Jebelean” şi venerabilul club science fiction timişorean „H.G. Wells”, cea mai longevivă grupare de gen din ţară, care a împlinit săptămâna trecută 42 de ani de activitate neîntreruptă, au fost stabilite primele contacte, o acţiune culturală comună urmând să se deruleze la începutul anului 2012.
Aurelian Mantaroşie, alias Ion Hobana
Pe numele său real Aurelian Mantaroşie, Ion Hobana s-a născut în 25 ianuarie 1931 şi a trecut în nefiinţă în luna februarie a acestui an, rămânân în istoria recentă a literaturii române atât printr-o operă literară şi teoretică de mare sensibilitate, cât şi printr-un neobosit şi, din păcate, tot mai rar activism literar.
Lui i se datorează în bună măsură oficializarea, în condiţiile deloc fericite ale epocii comuniste, a mişcării culturale science fiction din ţara noastră şi promovarea valorilor acesteia la nivel internaţional, (în special prin intermediul congreselor Eurocon), precum şi prima teză de doctorat SF din România ori cele câteva monografii de gen (consacrate operei lui Jules Verne, fenomenului SF sau problematicii ozenistice) care au ajuns încă din timpul vieţii sale lucrări de referinţă în mediul universitar european.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (în cadrul căreia a condus secţia de literatură pentru copii şi tineret), al Societăţii Culturale Europene şi Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Utopiei, Ion Hobana a fost distins, de-a lungul îndelungatei sale cariere, cu numeroase premii şi titluri, precum Marele Premiu al Culturii şi Artei din Polonia (1973) sau Premiul „Europa Special” de la Stresa (1980), Premiul „World SF” de la Brighton (1984).
Ultima apariţie editorială a lui Ion Hobana s-a petrecut la Timişoara, Editura „Bastion” publicându-i în 2009 volumul de povestiri „Timp pentru dragoste”.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader