A+ / A-
Textul aparţine celei dintâi, istoric de formaţie, iar concepţia fotografică lui Buruleanu, cunoscut artist timişorean. Volumul, documentat şi unitar, este prefaţat de Alin Adrian Nica, primarul comunei Dudeştii Noi şi detaliază în aproape 200 de pagini aşezarea geografică, clima, flora, fauna specifice locului, dar şi istoricul comunei, de la cele mai vechi urme, trecând prin "mileniul întunecat", stăruind asupra atestării documentare, asupra Evului Mediu, cuceririi habsburgice, colonizării tereziene şi întemeierii satului şvăbesc.
Ample articole se referă la anii interbelici, la a doua conflagraţie mondială, la regimul de "democraţie populară", la evoluţia demografică a comunei, structura etnică, organizarea administrativă de după primul război mondial şi până azi.
Capitole aparte sunt dedicate bisericii catolice şi celei ortodoxe din Dudeştii Noi, monumentelor, instituţiilor, personalităţilor comunei, obiceiurilor de familie, sărbătorilor tradiţionale.
Curgător şi bine documentat, ilustrat cu artă, albumul monografic merită să-şi găsească loc în biblioteca oricărui bănăţean care doreşte să ştie mai multe despre meleagurile din vestul ţării, despre satul de odinioară şi felul în care el rămâne în memoria celui de astăzi.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader