A+ / A-
Municipiul Lugoj a avut parte sâmbătă de o vizită guvernamentală la nivel înalt. Primul ministru Emil Boc, avându-l alături pe ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a inaugurat şoseaua de centură a oraşului de pe Timiş, unul dintre puţinele obiective de acest gen finalizate la termen. Lucrarea a costat 24 de milioane de euro, din care un sfert au fost asiguraţi de Guvernul României, iar restul din fonduri europene. Incursiunea la Lugoj a premierului a fost condimentată de unele gesturi şi declaraţii originale ale premierului, care a verificat cât de dreaptă e şoseaua după metoda de la Cluj, adică ţinând un pahar cu apă pe bordul maşinii.
Lucrările la şoseaua de centură a Lugojului au început în luna martie 2008, iar termenul de finalizare - stabilit pentru luna august a acestui an - a fost respectat de constructorul portughez, JV Monte Adriano/Soares da Costa. Lungimea drumului este de 9,6 kilometri şi include trei poduri şi 19 podeţe, fiecare kilometru costând circa două milioane de euro. La valoare totală se mai adaugă costul utilităţilor - 5,5 milioane de euro - şi cel al terenurilor expropriate - 3,4 milioane de euro. Pe lângă faptul că va descongestiona traficul din oraş, centura Lugojului reprezintă şi un nod important, asigurând conexiunea în coridorul IV transeuropean cu tronsonul Deva-Lugoj-Nădlac.
De la premier citire...
De cum a coborât din microbuzul pregătit pentru oficialităţi, premierul Emil Boc a folosit expresia arhicunoscută "Banatu-i fruncea!". La centura Lugojului nu s-a tăiat nici o panglică inaugurală, în schimb, Boc a ţinut să testeze drumul printr-o metodă pe care o folosea pe vremea când era primar la Cluj: a ţinut un pahar cu apă pe bordul autoturismului pe care l-a condus pe şosea avându-l pe Radu Berceanu în dreapta. Foarte mulţumit, le-a arătat la tuturor întoarcere că nu s-a vărsat nici o picătură de apă, fără să uite laudele pentru Dacia Duster, creând un real moment de reclamă. În aceeaşi categorie au intrat şi osanalele ridicate propriului guvern şi, mai ales, preşedintelui. Printre două declaraţii, premierului i-a scăpat şi o expresie "din popor": "Unde-mi sunt miniştrii? În puii mei, că m-am pierdut...". Însoţitorii lui Emil Boc au mai avut un moment de emoţie atunci când acesta a îndepărtat, simbolic, stâlpişorii de semnalizare de pe şosea, pentru a deschide circulaţia şi s-a apropiat prea mult de marginea drumului. Avertizat, premierul a replicat dezinvolt: "No problem. Am avut eu şi înălţimi mai mari".
...despre măsuri şi greutăţi
Emil Boc s-a referit, pe scurt, şi la anumite măsuri guvernamentale de perspectivă imediată. Astfel, există şanse de deblocare a posturilor în sănătate, justiţie, învăţământ şi, poate, administraţie, după evaluarea din luna septembrie. De asemenea, impozitul minim se pare că şi-a atins scopul: a eliminat de pe piaţă firmele-fantomă. Premierul a mai promis măsuri de sprijin pentru firmele noi, pentru cele care angajează şomeri, precum şi menţinerea neimpozitării profitului reinvestit. La rândul său, ministrul Radu Berceanu a promis că în 2011 va fi terminată centura Caransebeşului şi două porţiuni de autostradă de la Arad la Timişoara, iar de la Timişoara la Sibiu, toate tronsoanele de autostradă vor fi pornite.

Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader