A+ / A-Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, a anunţat că săptămâna viitoare ar putea să anunţe intrarea în PSD a unor personalităţi politice. În cazul unora, ar fi vorba de o revenire la social-democraţi, Bojin spunând doar că decizia de reprimire în partid ţine de conducerea centrală a partidului. După şedinţa de luni a Comitetului Exectiv al PSD, lucrurile ar putea deveni mult mai clare şi PSD ar putea anunţa noile înregimentări.
"O să aveţi surprize mari", a declarat Bojin, în cadrul conferinţei de presă de ieri, în care a abordat şi problema sediului pe care filiala îl va construi. PSD Timiş a intrat în posesia unui teren de 1.500 de metri pătraţi, pe Bulevardul Republicii (lângă Direcţia Copilului Timiş), unde speră ca, până la finele anului 2012, să construiască sediul filialei. Bojin spune că nu va fi o clădire faraonică şi că fondurile necesare construcţiei vor proveni din cotizaţiile membrilor de partid, dar şi din ajutorul acordat de alte filiale din ţară.
Se pare că PSD Timiş începe să iasă din perioada mai delicată din punct de vedere financiar, după ce datoriile au fost achitate în mare măsură, mai fiind o restanţă de 15.000 de lei, după cum a anunţat Bojin.

Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader