A+ / A-
Astfel, în Timiş, o sumă de 300 de milioane de lei a fost repartizată exclusiv către 40 de primării cu edili PD-L şi una cu un primar independent. Nici unul dintre aleşii altor partide nu a beneficiat de bani pentru reabilitarea drumurilor comunale, fapt care a stârnit o mică furtună în teritoriu.
Primarii PSD spun că este un abuz care nu poate fi trecut cu vederea, fapt pentru care au cerut sprijinul conducerii judeţene. Titu Bojin, preşedintele filialei, a declarat că abuzul comis la nivel guvernamental va fi corectat printr-o reechilibrare făcută pe plan judeţean.
Concret, consilierii judeţeni nu vor mai aproba reabilitarea a nouă drumuri judeţene care trecuseră de comisii: "Vom face o amânare, pentru a compensa nedreptatea comisă prin alocarea fondurilor de la guvern. Dacă de la guvern nu vine o împărţeală echitabilă, este datoria noastră să facem un echilibru. O putem considera ca fiind prima acţiune din campania electorală".
Adam Crăciunescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a declarat că acest abuz succede unor alte umilinţe la care au fost supuşi la Bucureşti edilii social-democraţi. Când au fost să depună proiectele, aceştia au fost ţinuţi pe coridoare ore în şir, ajungând să depună documentele chiar şi la miezul nopţii, spre deosebire de primarii PD-L, care au avut întâietate, conform prioritizării făcute de deputatul PD-L Alin Popoviciu.
Mai mult, Crăciunescu a afirmat că au fost preferate proiectele întocmite de firma pedelistului arădean Gheorghe Seculici, întreaga desfăşurare a programului de infrastructură fiind politizată de PD-L.
Pesediştii susţin că democrat-liberalii le pun beţe în roate chiar şi acolo unde nu e vorba de fonduri guvernamentale, ci de bani europeni, după cum au afirmat Sorin Grindeanu, viceprimar al Timişoarei, şi Sabin Bociu, primarul Jebelului.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader