Locuită din cele mai vechi timpuri, zona montană a judeÅ£ului TimiÅŸ a fost, de-a lungul ultimelor două veacuri, indiferent de regimuri politice, epoci tehnologice sau crize economice, spaÅ£iul de domiciliu al unui număr constant de locuitori: între 20 ÅŸi 23 de mii.

În funcÅ£ie de modul în care s-au schimbat, de la un deceniu la altul, condiÅ£iile economice, sociale sau politice, oamenii s-au mai mutat dintr-o aÅŸezare în alta (cu totul, zona numără 44 de localităţi, grupate în ÅŸapte comune ÅŸi oraÅŸul Făget), ori, dacă au plecat, le-au lăsat altora locul, astfel că, la fiecare recensământ, bilanÅ£ul contabil al sufletelor din codrii Poienii Ruscăi s-a menÅ£inut constant.

Constantă se menţine, de multă vreme, şi lungimea reţelei rutiere care uneşte toate aceste localităţi, spre folosul oamenilor locului, dar şi al sutelor de mii de oameni care tranzitează pe aici dinspre Ardeal spre Banat ori viceversa.

PuÅ£in peste 276 de kilometri numără, puse cap la cap, drumurile extravilane care străbat platoul montan Poiana Ruscă, fără a aduna aici ÅŸi zecile de kilometri de drumuri forestiere ÅŸi poteci montane, unele dintre ele rămase confidenÅ£iale până în ultimele două generaÅ£ii – ÅŸi, dacă am spus că lungimea lor a rămas constantă, am făcut-o pentru a aminti că, dimpotrivă, reÅ£eaua feroviară a zonei s-a restrâns la mai puÅ£in de jumătate din lungimea existentă cu doar trei decenii în urmă, calea ferată îngustă dispărând practic cu totul cu mult înainte ca vestitele fabrici din zonă, ale căror mărfuri erau astfel valorificate, să-ÅŸi dea duhul.

Din cei peste 276 de kilometri de drumuri rutiere, aproape 30 au statut de drum naÅ£ional ÅŸi o calitate (ne referim la anul de graÅ£ie 2011) satisfăcătoare, deÅŸi sub standardele pe care ar trebui să le garanteze eticheta DN. Åži localnicii, ÅŸi călătorii în tranzit înÅ£eleg însă că e vorba de o “grea moÅŸtenire”, că relieful îÅŸi are ÅŸi el partea sa de responsabilitate în gâtuirile de trafic care apar uneori, mai ales la traversarea dintre judeÅ£ele TimiÅŸ ÅŸi Hunedoara, ÅŸi că va mai dura ceva vreme până când mult-aÅŸteptata Autostradă a Vestului (iată, în sfârÅŸit demarată) va rezolva această problemă.

Aproape o treime din totalul rutier zonal, mai exact 88,3 kilometri, o constituie drumurile clasificate ca judeÅ£ene. După anul 2000, această categorie a fost semnificativ îmbunătăţită, atât datorită unei mai corecte ÅŸi eficiente utilizări a resurselor, faţă de perioada anterioară, de către titularul acestei sarcini – Consiliul JudeÅ£ean TimiÅŸ –, cât ÅŸi datorită unor sume mai însemnate alocate, în principal în scopul pregătirii viitoarelor interconectări rutiere alternative cu judeÅ£ele Hunedoara ÅŸi CaraÅŸ-Severin.

Pentru a înÅ£elege efortul făcut, trebuie amintit că, cu doar un deceniu în urmă, aproape un sfert din drumurile judeÅ£ene timiÅŸene (ba chiar ÅŸi câteva tronsoane de drum naÅ£ional) erau nemodernizate – iar acest aspect ne prilejuieÅŸte o întrebare retorică: în condiÅ£iile în care, ÅŸi în prezent, TimiÅŸul nu se află printre primele zece judeÅ£e ale ţării după calitatea drumurilor rutiere, ce se va întâmpla când problema va fi lăsată la decizia consilierilor unor “superjudeÅ£e”, presaÅ£i să prioritizeze reÅ£ele de trei-patru ori mai întinse?

Cea mai amplă, dar ÅŸi cea mai vitregită componentă a zestrei de drumuri din zona montană timiÅŸeană este cea a drumurilor comunale, care însumează peste 158 de kilometri ÅŸi care, în prezent, continuă să fie nemodernizată (deci cu drumuri de piatră sau chiar de pământ, ca la mama lui) pe mai mult de o treime din lungimea sa. S-ar putea spune, cu dreptate, că situaÅ£ia este semnificativ îmbunătăţită faţă de începutul mileniului, moment în raport cu care lungimea arterelor extravilane asfaltate a crescut cu mai bine de 60 la sută – ÅŸi că ceea ce a rămas reprezintă, oricum, tronsoane periferice, la care au acces un număr restrâns de locuitori.

Trebuie să precizăm, însă, că în numeroase cazuri, tronsoanele rămase nemodernizate sunt cele care gâtuiesc circuitele naturale de circulaÅ£ie ale zonei: aÅŸa este cazul, spre exemplu, cu drumul dintre satele BaloÅŸeÅŸti ÅŸi JupâneÅŸti, care ar scurta cu o treime traseul locuitorilor comunei TomeÅŸti spre magazinele oraÅŸului Făget, ori, ÅŸi mai însemnat, cei 5 kilometri dintre satele Zolt (Fârdea) ÅŸi Luncanii de Sus (TomeÅŸti), care ar închide inelul mic al circulaÅ£iei rutiere prin munÅ£ii Poiana Ruscă – inelul mare fiind, la rândul său, gâtuit de nemodernizarea tronsonului dintre Luncanii de Sus ÅŸi Nădrag.

Autorităţile locale caută finanţări pentru aceste tronsoane, dar ÅŸi pentru alte segmente rămase nemodernizate, conÅŸtiente de faptul că de rezolvarea acestei probleme depinde interesul investitorilor ÅŸi al turiÅŸtilor pentru această zonă de mare potenÅ£ial. ReuÅŸitele nu sunt, nici ele, puÅ£ine, ÅŸi trebuie apreciate cu atât mai mult cu cât această zonă este, din punctul de vedere al calităţii vieÅ£ii, cea mai nefericită zonă a judeÅ£ului care se mândreÅŸte a fi cel mai dezvoltat din Å£ară.

Câteva exemple. La Curtea, comună care a primit din bugetul judeÅ£ean doar 41 de mii de lei pentru pietruirea unor tronsoane, edilii locali au mai alocat 100 de mii pentru a demara lucrările de asfaltare a drumului de 4,6 kilometri dintre satele aparÅ£inătoare CoÅŸava ÅŸi Homojdia.

La TomeÅŸti, accesarea, în acest an, a „măsurii 3.2.2.” va asigura finanÅ£area modernizării a 10 kilometri de drum, aleÅŸii locali optând ca, din bugetul local, să mai finanÅ£eze încă doi kilometri. În fine, Pietroasa, cea mai săracă dintre comunele judeÅ£ului TimiÅŸ, a obÅ£inut, tot prin accesarea finanţării europene, 2,5 milioane de euro, care sunt destinaÅ£i în cea mai mare parte finanţării drumului comunal 111 – bugetul judeÅ£ean asigurând, de asemenea, 50 de mii de lei pentru întreÅ£inerea drumurilor existente.