Dinastia faraonică Sesostris - cu care (spune o legendă neconfirmată de istorici) ar fi luptat şi geţii, alături de hitiţi, înaintea Războiului Troiei - dar şi regele Solomon al Iudeei ori regina Semiramida din Babilon aveau în comun o pasiune horticolă: cultura lalelelor. Cunoscută orientalilor de şapte milenii, floarea a ajuns la europeni relativ târziu, prin intermediul bizantinilor, făcând carieră atât ca plantă cultivată în condiţii controlate, cât şi prin aclimatizare în flora spontană, dând naştere unor soiuri de o frumuseţe aparte, precum cea cunoscută la români sub numele popular de "lalea pestriţă" - frittilaria meleagris, în limbajul ştiinţific.

Alintată şi ca "floare-de-şah", "bibilică" ori "căldăruşe", această încântătoare floare a fost recunoscută de legislaţia românească drept "monument al naturii", în consecinţă fiind organizate ca arii protejate mai multe areale din centrul Ardealului, dar şi din lunca Oltului ori Banat - aici, în Lunca Pogănişului. Faptul că, ulterior, laleaua pestriţă a fost înscrisă ca specie protejată şi de Convenţia de la Berna, ar fi trebuit să-i asigure acesteia un viitor neproblematic.

Cu specia protejată la piaţă

În teorie, lucrurile au stat perfect: o suprafaţă de 75,5 hectare din Lunca Pogănişului (cea mai mare parte, în perimetrul localităţii Niţchidorf, dar şi la Tormac, Berini şi Otveşti) a trecut încă de-acum 65 de ani sub ocrotirea legii, ca arie protejată; mai mult, terenul în cauză - o luncă inundabilă şi cu un sol foarte puţin propice agriculturii - a fost ferit de tentaţiile cultivării chiar şi în perioada comunistă, iar rezervaţia a putut fi organizată, inclusiv prin marcaje specifice.

Mai apoi, statutul de arie protejată a fost reînnoit succesiv în anii 1971, 1982, 1995 şi, cel mai recent, în 2000, prin faimoasa "Lege 5". În anii următori, însă, autorităţile locale şi judeţene s-au confruntat cu tot mai numeroase cazuri de comercializare a lalelei pestriţe în pieţele oraşului, dar şi cu la fel de frecvente situaţii în care păşunatul s-a extins în perimetrul protejat, inclusiv în sezonul de înflorire - pentru ca, în controalele ulterioare de pe teren, reprezentanţii Agenţiei de Protecţie a Mediului Timiş să consemneze, cu îndreptăţită îngrijorare, restrângerea tot mai accentuată a arealului acestei specii. Mai multe sondaje efectuate în cursul anului 2008 au arătat dispariţia aproape totală a gingaşei lalele din zonele periferice rezervaţiei (lizierele pădurilor de la Blajova, Cadar etc.), dar şi dinăuntrul perimetrului protejat - satele Berini şi Otveşti din comuna Sacoşu Turcesc fiind, se pare, cu totul văduvite de această piesă de bio-patrimoniu. Doar la Niţchidorf, atât cât se cunoaşte la primărie, lucrurile par a fi sub control, dar explicaţia constă aici în dimensiunea încă mare a arealului în cauză.

Securea, principalul vinovat

Mai mult chiar decât culesul şi păşunatul, la dispariţia de pe hectare întregi a lalelei pestriţe a contribuit proasta administrare a pădurilor trecute în proprietate privată. "Zona marginală de pădure, pe care biologii o desemnează cu termenul de ecoton, este, fără îndoială, cel mai bogat biotop din spaţiul continental - or, în zona Pogăniş s-au făcut defrişări fără măsură, lipsind laleaua pestriţă, dar şi multe alte specii protejate şi neprotejate, de condiţiile specifice de existenţă" ne explică dr. Andrei M-Kiss (foto), şeful Secţiei de ştiinţele naturii din cadrul Muzeului Banatului, opinând că fenomenul este atât de accentuat încât există perspectiva reală ca, în viitorul apropiat, Lunca Pogănişului să fie radiată din lista ariilor protejate.

Muzeul a încercat în anii din urmă să preia în custodie rezervaţia, dar situaţia juridică a terenurilor era atât de complicată, încât demersul a eşuat - singurul mod în care instituţia s-a mai putut implica fiind conservarea preţioasei plante în colecţiile de specii botanice ocrotite.

Åži care-i problema?

"Şi care-i problema?" ar putea întreba cineva, la curent cu faptul că, pe glob, dispar zilnic două-trei specii dintre cele care au apucat să fie recenzate de biologi - printre acestea, laleaua pestriţă a bănăţenilor nefiind, desigur, cea mai valoroasă. Problema este, dincolo de interesul ştiinţific, că dispariţia unei plante rare este întotdeauna un semnal că ceva s-a stricat iremediabil în mediul înconjurător, de care, în ultimă instanţă, depinde calitatea vieţii noastre.

Originar din zona Pogănişului, biologul Andrei M-Kiss cunoaşte foarte bine situaţia: "Cu doar o generaţie în urmă, în umiditatea specifică a Luncii Pogănişului şi în trupurile de pădure de acolo îşi găseau adăpost zeci de specii astăzi dispărute din zonă. Vidrele n-au mai fost zărite aici de prin 1977, nici somnul pitic american ori stârcii cenuşii, nici cea mai mare colonie de ciori din vestul României, care număra peste 1.500 de cuiburi - iar cei 280 de căpriori pe care-i mai înregistram aici în 1988 au devenit, astăzi, amintire".

Cauzele sunt, fatalmente, mult mai complexe - printre ele se numără şi modificarea structurii apelor freatice ori cea a regimului precipitaţiilor - fenomen generalizat în Estul Europei, unde locul ploilor locale a fost luat de sistemele atlantice. Este, dacă vreţi, expresia climaterică a globalizării, un proces pe care nu l-am putea întoarce din drum prin salvarea lalelei pestriţe - dar pe care l-am înţelege mai uşor dacă am păstra, undeva, într-un colţ de natură, şi această frumoasă floare.

LAURENÅ¢IU NISTORESCU