Timp de o lună, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş (ITM) derulează o campanie de controale care vizează domeniile silvicultură, exploatare forestieră şi prelucrarea lemnului. Campania, care este extinsă la nivel naţional, are ca principală ţintă depistarea patronilor care obişnuiesc să "angajeze" muncitori fără a le întocmi contracte de muncă.
Unii dintre patronii din industria lemnului şi-au făcut o lume a lor, cu legi proprii, în dispreţul oricărei autorităţi a statului. Campania demarată în urmă cu o săptămână a pornit tocmai pentru că patronii din acest domeniu au tendinţa să îşi trateze angajaţii ca pe nişte sclavi, punându-i să lucreze zilnic 10-12 ore, pentru un salariu de mizerie, fără acte de angajare. Deşi demersul este la început, rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. "La nivel de judeţ, până acum au fost controlate 65 de societăţi - gatere şi fabrici de mobilă. La aproximativ jumătate dintre ele au fost descoperite mari nereguli şi au fost sancţionate în consecinţă. Nu a existat firmă controlată să nu descoperim măcar un agajat fără contract!", ne-a spus Ileana Tomoiagă, director adjunct al ITM.
Angajaţi "la negru" în construcţii şi la spălătoriile auto Domeniul prelucrării şi exploatării lemnului nu este singurul în care lipsa actelor pentru angajaţi este o practică uzuală. Foarte mulţi muncitori care nu au acte de angajare au fost descoperiţi la spălătoriile auto şi în construcţii. "Este vorba de domeniile unde sunt căutaţi cei mai mulţi sezonieri. Oamenii se mulţumesc că nu plătesc impozit pe banii pe care îi solicită, dar nu se gândesc că, de fapt, tot în dezavantajul lor este. Pe noi ne sesizează doar atunci când se simt traşi pe sfoară, când sunt nemulţumiţi de faptul că nu sunt plătiţi cu salariile care li s-au promis", a mai spus Ileana Tomoiagă.
Directorul djunct al ITM consideră că, pe lângă patronii care încalcă legislaţia şi nu fac forme legale de angajare, la fel de vinovaţi sunt şi muncitorii care acceptă să lucreze deşi ştiu că nu au contrcate de muncă. "Susţin ideea că şi cel care acceptă să lucreze fără forme legale are o mare vină şi trebuie sancţionat ca atare. Sunt cazuri, şi nu puţine, în care muncitorii care depun reclamaţii la noi recunosc că ştiau că nu au contracte de muncă. Mai sunt şi unii care semnează contracte de muncă pe salariul minim pe economie, dar de fapt sunt plătitţi cu sume mai mari. Iar atunci când nu primesc toţi banii, se revoltă şi reclamă. Angajaţii, indiferent de domeniul în care lucrează, trebuie să fie foarte atenţi ce semnează, dacă contractul de muncă stipulează exact suma care le-a fost promisă, pentru că altfel nu pot să solicite să fie ajutaţi", a conchis Ileana Tomoiagă.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader
Abonare newsletter
Va puteti inscrie la newsletterul RENASTEREA si primiti ultimele stiri si noutati direct pe e-mail. Adaugati adresa dumneavoastra de e-mail in casuta de mai jos si apasati ABONARE.