A+ / A-
Conducerea mai multor spitale timişene va fi acţionată în instanţă pentru recuperarea drepturilor salariale (spor de stabilitate, spor de prevenţie, al 13-lea salariu etc.) neacordate în cursul anului trecut. "Probleme sunt la aproape toate spitalele: la Municipal Timişoara nu s-a dat jumătate din prima de stabilitate, la Judeţean nu s-a acordat nici prima de stabilitate nici al 13-lea salariu. De asemenea, la Lugoj, Buziaş, Odobescu, la Direcţia de Sănătate Publică Timiş şi la Institutul de Cardiologie nu s-au acordat toate drepturile salariale. E un haos total şi nu ştiu ce se va întâmpla în continuare. Este clar că nu va fi linişte: au fost şi în noiembrie şi în decembrie patru zile neplătite, nu ştim ce va fi în ianuarie, februarie şi martie"ne-a declarat Livius Cârstea, liderul "Sanitas" Timiş. Starea de insatisfacţie a angajaţilor din sănătate este sporită de propunerea alocării sistemului sanitar pentru 2010 a sub patru procente din Produsul Intern Brut (PIB). "Anul trecut s-au scos sume importante din bugetul pentru 2010 pentru că sănătatea nu mai avea fonduri. Atât salariaţii cât şi pacienţii vor fi nemulţumiţi. Dacă până acum au fost cazuri izolate, din acest an bolnavii de la toate spitalele vor fi nevoiţi să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare. Legea salarizării nu se poate aplica pentru că nu sunt norme specifice sectorului sanitar. Aşteptăm de trei luni o discuţie cu cei din Ministerul Sănătăţii. Ministrul Attila Cseke nu-a promis că în 18-20 ianuarie va contacta conducerea Federaţiei Sanitas".
Nemulţumiri în rândul medicilor şi pacienţilor
Şi Colegiul Medicilor din România îşi manifestă îngrijorarea faţă de situaţia în care va fi pus sistemul de sănătate din ţara noastră prin finanţarea preconizată prin proiectul legii bugetului supus dezbaterii Parlamentului. "Alocarea a 3,6 la sută din PIB plasează România pe ultimul loc în cadrul statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte finanţarea sistemului de sănătate. Aceasta în condiţiile în care toate rapoartele interne şi externe atrag atenţia asupra necesităţii unei infuzii masive de capital în acest sistem. Mai mult, datorită faptului ca ultimul trimestru al anului 2009 a fost finantat prin credite de angajament din bugetul anului 2010, în realitate finantarea sistemului este cu o suma echivalenta a 2,3 - 2,6 la sută din PIB, ceea ce va face ca această sumă să acopere cheltuielile minime până la 1 iulie 2010", susţin reprezentanţii Colegiului Medicilor. Referitor la recesiunea economică, una dintre justificările cele mai frecvent vehiculate de cei aflaţi la putere preşedintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Vasile Astărăstoaie a declarat: "Nu înţelegem de ce procentul din PIB a putut sa crească în filosofia bugetară a celorlalte ţări şi nu poate să crească în România. Dacă se vorbeşte despre criză atunci nu trebuie să se uite faptul dovedit ştiinţific că într-o asemenea perioadă morbiditatea (îmbolnăvirea - n.r.) prin diferite afecţiuni creşte şi în consecinţă, creşte nevoia de servicii medicale”. Colegiul Medicilor din România solicită reanalizarea repartiţiilor bugetare pe diferite sectoare şi alocarea pentru sănătate a 7-8 procente din PIB. Aceste sume pot fi realocate de la celelalte ministere şi prin suportarea de către acestea a contribuţiei pentru fondul naţional de sănătate a persoanelor din aceste sectoare care prin legi speciale sunt considerate asigurate fără a plăti asigurarea, consideră reprezentanţii Colegiului Medicilor. Aceştia adaugă că ajutoarele sociale pot fi redirijate către sănătate sub forma unor servicii medicale. Demersul medicilor este susţinut de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) deoarece se consideră că sumele insuficiente alocate prin proiectul de buget vor conduce la scăerea calităţii serviciilor medicale şi la punerea în pericol a siguranţei pacienţilor. “Suplimentarea bugetului alocat sănătăţii este vitală pentru supravieţuirea pacienţilor cu afecţiuni cronice”, a declarat Cezar Irimia, preşdintele COPAC, coaliţie care reprezintă interesele a peste 3,5 milioane de cetăţeni.
DANA ISTRAT

Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader