A spune că, în comuna Jamu Mare, administraÅ£ia publică nu ÅŸi-a făcut datoria faţă de cetăţeni nu ar fi corect. Atunci când au fost bani s-au făcut drumuri, s-au făcut foraje pentru sistemele de alimentare cu apă potabilă a localităţilor, s-au reabilitat clădirile de interes public. Din punct de vedere al infrastructurii publice, comuna nu este cu nimic mai prejos ca altele din judeÅ£, cu forţă economică ÅŸi cu pretenÅ£ii.

TotuÅŸi, în ciuda atât de multor obiective atacate, unele finalizate, altele lipsite momentan de finanÅ£are pentru a le continua, dacă mergi mai departe de centrul de comună ÅŸi te opreÅŸti în una dintre cele cinci localităţi componente, constaÅ£i că, din pricina unor detalii scăpate din vedere, toate eforturile făcute pot să nu mai însemne nimic, ba, mai rău, să aibă repercusiuni dintre cele mai grave asupra vieÅ£ii celor care ar fi trebuit să fie beneficiarii direcÅ£i ai dotărilor realizate.

Am oprit la LăţunaÅŸ, sat de graniţă cu Serbia, de unde, în vremea comunistă, putea începe lungul ÅŸi imprevizibilul drum către libertate. Astăzi, poteca libertăţii de aici nu mai are  nici o semnificaÅ£ie – oricine poate parcurge Europa Occidentală în lung ÅŸi-n lat, ba chiar am devenit parte a acestei părÅ£i de lume, închise altădată pentru noi. Cum la LăţunaÅŸ n-am avut nici un ghid, a trebuit să găsim noi unul ÅŸi l-am găsit pe cel mai nimerit, un vârstnic de 82 de ani, care avea ÅŸi cheile a două puncte, neimportante din punct de vedere al spaÅ£iului ocupat, dar esenÅ£iale pentru viaÅ£a puÅ£inilor locuitori pe care îi mai are acest sat. Ghidului îi aparÅ£ine ÅŸi sintagma din titlu, care în parte este ÅŸi justificată.

Am fost invitaÅ£i la căminul cultural, pompos denumit "Casa NaÅ£ională", unde din geam ne făcea cu ochiul afiÅŸul Concursului "Lada cu zestre", aflat pe agenda culturală a Consiliului JudeÅ£ean TimiÅŸ, care ne invita la... Jamu Mare, la un eveniment care a fost. Căminul cultural a fost renovat ca la carte, i s-au pus uÅŸi ÅŸi geamuri termopan, este zugrăvit, vopsit, are ÅŸi firmă pe frontispiciu. Nu mai spunem cât a costat lucrarea plătită din bani publici, nici cine ÅŸi-a adjudecat-o. Astea pălesc faţă de cele ce le vom proba. Ei, bine, totul s-a făcut ca la carte, numai că există un detaliu care a scăpat tuturor – constructori ÅŸi edili. În apropierea frontonului, în stânga, plouă.

Dacă Å£i se deschide poarta din grilaj metalic ÅŸi ajungi într-un intrând, poÅ£i vedea o băncuţă. În faţă ÅŸi-n lateral se văd trei uÅŸi. Ni se deschide cea din stânga: aici e punctul sanitar. Din uşă te îneacă un miros specific de mucegai negru. În acest loc, o dată pe săptămână, sunt consultaÅ£i de medic adulÅ£ii, iar în săptămâna următoare, copiii. Nu mai este necesar să li se recomande "antibiotice", cresc natural pe colÅ£ul tavanului. În locul acestor medici, care se expun unor astfel de condiÅ£ii, în primul rând ei, am muta consultaÅ£iile în stradă. În dreapta, ni se deschide o altă uşă: aici e biroul primăriei, unde vine din când în când casierul pentru a încasa impozitele.

Nu ÅŸtim când a fost ultima oară, dar aflăm că biroul mai este folosit câteodată ÅŸi de paznicii de noapte. Cât despre mătură, aceasta nu ÅŸi-a făcut vreodată apariÅ£ia în acest loc. Asupra uÅŸii din faţă însă ghidul nostru nu mai are nici o putere. Puterea aparÅ£ine doar copiilor din sat. Am putut vedea însă, prin geamul termopan, că în sala mare a căminului sunt două sau trei mese de ping-pong, câteva bănci ÅŸi... o mătură. Dar mai ales că locul este foarte curat. Bravo, copii!

IeÅŸim din "Casa NaÅ£ională" spre ne îndrepta spre bufet. Aleea betonată pe care copiii o parcurg în timpul ÅŸcolii spre staÅ£ia de microbuz (autobuz) nu se mai vede din bălării. Nici apa nu mai trece pe sub podeÅ£ul care traversează drumul... naÅ£ional. Ca urmare, în faÅ£a bisericii greco-catolice e o adevărată luncă, cu pipirig ÅŸi stufăriÅŸ, unde, după ploaie, rămâi sigur fără încălţări. Atât, deocamdată, din Satul Nimănui.