Luni, două feluri de prăjituri. MarÅ£i ÅŸtrudel, miercuri macaroane cu brânză dulce, joi - pogăcele cu jumere, iar vineri budincă de orez.

Ceea ce ar putea fi luat drept meniul săptămânal al unei mici pensiuni, secÅ£iunea "Desertul zilei", este, de fapt, planul de... bucătărie al Aurorei Toma, din comuna timiÅŸeană Victor Vlad Delamarina.

A învăţat să facă prăjituri la 16 ani, ÅŸi de atunci până acum, la 62, nu s-a oprit niciodată. Åžtie sute de reÅ£ete, dintre care cele mai însemnate stau, scrise răbdător ÅŸi cuminte, într-un dosar cu coperÅ£i aspre ÅŸi foi crâmpoÅ£ite de vreme: "Am terminat opt clase, mai multă ÅŸcoală n-am făcut. Am rămas acasă ÅŸi, la 19 ani, m-am măritat. Deja ÅŸtiam cum îi cu plăcinÅ£ile, cu torturile, cu toate, mi-o plăcut ÅŸi asta o fost".

De la "prăjitura cu foaia ruptă", la..."rumba"

"Prima reÅ£etă mi-o aduc bine aminte, era <>, unde se fac foi fragede. Una se rupe, se amestecă cu cacao, gem, unt, iar deasupra se pune albuÅŸ de ou", îÅŸi aminteÅŸte gospodina.

Dacă o întrebi care este desertul preferat din nenumăratele pe care le prepară de zeci de ani, Aurora răspunde fără pic de ezitare: "Cel mai mult îmi place <>".

În prăjitura cu nume de dans se folosesc două foi de doboÅŸ, iar la mijloc "albuÅŸ, viÅŸine, bucăţele de rahat ÅŸi de ciocolată".  Dacă e vreo zi mare, un botez, o pomană sau ruga, bănăţenii din V.V. Delamarina apelează la "Lorica". AÅŸa o ÅŸtiu toÅ£i ÅŸi-i preÅ£uiesc talentul de... cofetar autodidact.

Zeci de torturi, niciodată pe bani

"Am copt ÅŸi 30-40 de porÅ£ii de prăjituri, am făcut odată 60 de torturi, da' nu pă bani. Niciodată, că lucru din plăcere", ne spune, apoi gândul i se întoarce la momentul în care, dacă mama ei n-ar fi decis altfel, ar fi putut să devină asistentă medicală.

"Cât am fost la ÅŸcoală am fost numa' premiantă, io zâc c-o greÅŸit că nu m-o lăsat", ne mărturiseÅŸte, apoi se oferă să ne conducă spre odaia ei, a mamei.

LucreÅ£ia Stoian are 80 de ani ÅŸi ne întâmpină într-o încăpere dichisită, modernă, strălucind de curăţenie. Stă într-o poziÅ£ie incomodă, cu spinarea dreaptă, ÅŸi împleteÅŸte un ciorap de lână.

Plăcintă acră ca la mama Lucreţia

"Io nu pot ca să stau. Dintr-ăştia nu mai pot purta, că mă muÅŸcă la piele, da-i fac ca să fie făcuÅ£i", ne lămureÅŸte ea. La capitolul prăjituri, LucreÅ£ia Stoian reprezintă... linia tradiÅ£ională a casei. E adepta "plăcinÅ£îi acre cu nucă, mac sau meră" ÅŸi a celei frecate, care adăposteÅŸte în culcuÅŸul dintre cele două foi nucă sau mac.

"Nu duc lipsă dă nimic", ne spune, învârtindu-ÅŸi privirea senină prin colÅ£urile "sobei"ei din Victor Vlad Delamarina. O credem, iar liniÅŸtea locului pare a mirosi, preÅ£ de-o clipă, a aluat proaspăt ÅŸi a mere.