Preşedintele PSD, Victor Ponta, scrie pe blogul personal despre anul 1990: "Am bătut tot Parisul pe jos. Am văzut toate muzeele arătând carnetul de elev şi convingând că nu am bani de bilet, am lucrat la început la o benzinărie, apoi două luni la un supermarket".

Victor Ponta mărturiseşte pe blogul personal că a amânat mereu să scrie despre o perioadă extrem de agitată din viaţa sa, anul 1990. "Am fost singur-singurel când am împlinit 18 ani în Place Saint Michel din Paris, departe de toţi cunoscuţii, şi nu cred ca m-am descurcat rău", scrie Victor Ponta.

"Da, m-am 'îmbătat' cu aerul libertăţii la începutul lui 1990 (ca noi toţi cred), aveam abia 17 ani şi toată lumea îmi stătea înainte. După serile din Piaţă dar şi după alegerile din 20 Mai, atmosfera s-a 'dezumflat' şi fix pe 13 iunie dimineaţa, la ora 6.00, eram la coadă la Consulatul Francez (lângă Piaţa Romană)", povesteşte Ponta.

A plecat spre Nancy cu pesimism faţă de viitorul României şi cu 40 de dolari în buzunar. Şi cu toate acestea "a fost cea mai boemă perioadă din viaţa mea", mărturiseşte Ponta.

"Am bătut tot Parisul pe jos (îl cunosc mai bine decât Bucureştiul chiar); m-am împrietenit cu toţi emigranţii veniţi în Gara de Nord din toate colţurile lumii; ne-am bălăcit în fiecare zi în fântânile arteziene de la Luvru; am învăţat să mergem cu metroul fără bilet; câştigăm cam 40-50 de franci în câteva ore recuperând fisele din cărucioarele de bagaje abandonate de cei care prindeau trenul în ultimul moment; am văzut toate muzeele arătând carnetul de elev şi convingând că nu am bani de bilet; inclusiv am mers cu alţi români la Centrul de recrutare al Legiunii Străine de lângă Paris, am trecut testele medicale, dar când am aflat condiţiile (contract de minim 5 ani) am dat înapoi înainte să semnez, şi bine am făcut!", dezvăluie preşedintele PSD.

Cât despre cum îşi câştiga existenţa, Ponta povesteşte: "...la început la o benzinărie, apoi două luni la un supermarket (făceam cam o oră la dus şi una la întors plus cele opt de muncă şi una de pauză). Am reuşit să-mi închiriez o camăruţă de 12 metri pătraţi la ultimul etaj dintr-un bloc în apropiere de Saint-Lazare (mă urmăresc gările, în Bucureşti am trăit 20 ani la Gara de Nord)".

"După care am găsit serviciul ideal – la un fast food din centru, program de la ora 17.00 până la închiderea de la 01.30, salariul mimin pe economie echivalent cu 1.000 de dolari (cine avea în România în anii 90 aşa salariu?!). Mă trezeam la prânz şi mergeam direct la Biblioteca Georges Pompidou, unde citeam şi ascultam muzică până când trebuia să plec la serviciu", adaugă Ponta.

Ziua liberă obişnuia să şi-o petreacă cu gaşca de români pe care îi întâlnea în Saint Michel.

"Cred că a fost o şansă extraordinară să învăţ să muncesc şi să preţuiesc banii într-o societate deja funcţională şi organizată, ceea ce România nu era atunci (şi din păcate nici măcar acum!)", mai spune Victor Ponta.