A+ / A-Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, astăzi, după şedinţa CSAT, că preşedintele SUA, Barack Obama a invitat România să participe la dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă, şeful statului precizând că este vorba de stabilirea unor componente ale acestuia în ţara noastră. Băsescu a precizat că mesajul lui Obama a fost adus la Bucureşti de subsecretarul de stat american pentru controlul armanentelor, cu care a avut o întrevedere în cursul acestei dimineţi. El a menţionat că propunerea SUA a fost aprobată de CSAT.
Şeful statului a ţinut să precizeze că dezvoltarea sistemului antirachetă nu este îndreptată împotriva Federaţiei Ruse. Preşedintele a precizat că în perioada următoare vor avea loc negocieri bilaterale pentru încheierea unor acorduri necesare, urmând ca acestea să fie ratificate de Parlamentul României. Traian Băsescu a spus că decizia este importantă în consolidarea parteneriatului cu SUA, dar cel mai important este creşterea nivelului de securitate al României.
MEDIAFAX
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader