A+ / A-
Reprezentanţii Alianţei Confederaţiei Patronale din România (ACPR) solicită Guvernului modificarea de urgenţă a reglementărilor privind drepturile de autor prin reţinerea contribuţiilor direct de la angajator, variantă propusă de UDMR. "Salutăm iniţiativa UDMR de modificare a reglementărilor privind drepturile de autor prin reţinerea contribuţiilor direct de la angajator. Alianţa Confederaţiilor Patronale din România a propus premierului această soluţie la ultima întâlnire Guvern-patronate şi credem că această modificare trebuie adoptată de urgenţă. Prin această formulă bugetul colectează sumele datorate fără să-şi umilească cetăţenii şi fără să îi oblige pe aceştia la cozi şi demersuri greoaie", se arată într-un comunicat al ACPR. În acest sens, ACPR solicită Guvernului să adopte această modificare în sensul reţinerii contribuţiilor la sursă pentru că scopul colectării de contribuţii din partea celor care desfăşoară activităţi independente nu este pierderea timpului şi înghesuiala la ghişee, ci un tratament egal al angajaţilor şi fiscalizarea tuturor veniturilor. Vicepreşedintele executiv al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat că Uniunea a cerut, în şedinţa Guvernului, modificarea normelor de aplicare a OUG 58/2010 privind contribuţiile aferente drepturilor de autor, în sensul ca nu cetăţeanul, ci angajatorul să depună declaraţiile şi să achite contribuţiile. Potrivit acestuia, propunerea Uniunii a fost acceptată ca principiu şi prim-ministrul a cerut ministrului de Finanţe să vină cu aceste propuneri de modificare.

Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader