A+ / A-
Compania de Căi Ferate Române a raportat pierderi însemnate pentru primul semestru al acestui an, în raport cu precedentul. Astfel CFR Călători precizează că traficul realizat, exprimat printr-un indicator denumit "călători expediaţi", a fost de 86,9 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând o scădere de 13,1 la sută. Compania a enumerat şi câteva dintre cauzele care au dus la această diminuare, precum lucrările de reabilitare a infrastructurii feroviare pe unele tronsoane importante din ţară, care au generat întârzieri mari şi repetate în circulaţia trenurilor. Feroviarii au simţit şi efectele crizei economice, numărul de navetişti fiind redus de închiderea sau limitarea activităţii a multor firme, în principal mari angajatori. Potrivit datelor oferite de companie, veniturile din transportul public de călători au înregistrat scăderi de 11,9 procente faţă de primul semestru al anului 2008. Cu toate că au fost dispuse măsuri de reducere a cheltuielilor, acestea au fost totuşi depăşite, pierderea fiind accentuată şi de minusurile înregistrate din cauza nerealizării veniturilor. CFR Călători a anunţat, astfel, pierderi de 117 milioane de lei pentru semestrul trecut. Momentan, compania de transport feroviar trece printr-o perioadă extrem de dificilă, fiind anunţate mii de disponibilizări din rândul angajaţilor.
CĂTĂLIN RADU
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader