Târgul de carte „Gaudeamus” de anul acesta a scos în evidenţă volumul lui Lucian Boia „Capcanele istoriei.

Elita intelectuală românească între 1930 ÅŸi 1950”.

Mărturisesc că multe dintre textele adunate de istoricul Lucian Boia în paginile acestui volum îmi erau cunoscute încă din 2003, când m-am aplecat asupra destinului lui Petru Comarnescu, fără să ÅŸtiu la vremea respectivă că distinsul intelectual, ce întreÅ£inea o prietenie constantă cu Mircea Eliade ÅŸi Constantin Noica, avea să devină, în plină epocă proletcultistă, un discret homosexual.

Tot aÅŸa cum nu ÅŸtiam nici că Petre Å¢uÅ£ea cochetase cu filosofia marxistă ÅŸi că însuÅŸi Mircea Eliade fusese atras, o scurtă perioadă, de această ideologie pe care, mai apoi, a combătut-o pe o puternică structură naÅ£ionalistă.

  Până la urmă, vorbim mai ales de niÅŸte tineri ce-ÅŸi căutau, între cele două Războaie Mondiale, punctele de reper de natură să-i identifice ca personalităţi dornice de afirmare.

Atât alunecarea capitalismului spre extrema dreaptă, cât ÅŸi evoluÅ£ia comunismului în Uniunea Sovietică reprezentau două modalităţi de exprimare politică deloc ireconciliabile.

Dictatura nu era percepută ca un rău universal, ci ca o metodă de a asigura respectarea oridinii şi legii.

Se dorea cu pregnanţă forÅ£a statală. Eliade acuza tocmai acestă disoluÅ£ie a statalităţii, iar Cioran avea înclinaÅ£ii de „înger exterminator”.

Nu întâmplător, viitorul filosof al pesimismului ontologic avea să se combine cu guvernul pro hitlerist al FranÅ£ei ocupate ÅŸi să repudieze, mai târziu, această pată din trecutul său rătăcitor.

La rândul său, Petru Comarnescu, în calitatea sa de ratat ca scriitor ÅŸi ascunzându-ÅŸi homosexualitatea, a jucat în final pe cartea comunismului, sperând zadarnic să scape de sărăcie ÅŸi să obÅ£ină o recunoaÅŸtere universitară, plecându-se în faÅ£a foÅŸtilor săi adversari ÅŸi calomniatori.

Chiar ÅŸi Constantin  Noica, admiratorul necondiÅ£ionat al profesorului Nae Ionescu, cel care contribuise decisiv la doctrina legionară ÅŸi pe care Noica ajunsese să-l considere un sfânt, avea să recunoască, la o întâlnire cu studenÅ£ii de la Litere din BucureÅŸti, în plină epocă socialistă, că Nae Ionescu era un subiect închis ce nu mai merita atenÅ£ia nimănui.

La rândul său, Eugen Ionescu, după ce îi „demolase” în volumul său toxic „Nu” pe Arghezi ÅŸi pe Ion Barbu, acesta din urmă „legionar notoriu”, nu s-a sfiit să beneficieze de preÅ£uirea generalului Ion Antonescu, care i-a oferit un post în diplomaÅ£ie.

Dacă stăm bine să ne gândim, încercarea noastră de a idealiza perioada interbelică întâmpină tot mai multe obstacole.

Observăm că atunci, ca ÅŸi acum, intelectualii erau maleabili ÅŸi nu prea ÅŸtiau încotro s-o apuce.

Aveau o regalitate pe care o considerau imuabilă, dar şi un rege, Carol al II-lea, frivol şi asasin (dacă acceptăm că a pus la cale uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu).

Aveau perspectiva dictaturilor hitleriste ÅŸi staliniste pe care Ocicdentul le alimenta prin incompetenţă. Aveau un stat profund corupt, lăsat la discreÅ£ia camarilelor ÅŸi cercurilor financiare  nemiloase, chiar ele corupătoare.

Aveau o naţiune atacată din toate părţile, căreia se simţeau datori să-i asigure supravieţuirea sau să-i prevadă destrămarea.

Interesant este că aproape toţi s-au salvat prin operele lor, dar au eşuat ca promotori ai unor curente ideologice.

Unii s-au exilat, fugind de o Å£ară „de neînÅ£eles”, de o istorie potrivnică, de un destin nimicitor, alÅ£ii, ca toÅ£i cei racolaÅ£i de sistemul comunist, s-au adaptat pentru a-ÅŸi căuta o existenţă decentă, acesta fiind, dincolo de toate alte interpretări, sensul vieÅ£ii.

Citind cartea lui Lucian Boia, îÅ£i dai seama că nimic nu se poate schimba. Åži că oamenii, indiferent de aspiraÅ£iile ÅŸi reuÅŸitele lor culturale sau materiale, rămân aceiaÅŸi.

Adică nişte simple marionete ale sorţii.

Cu diferenÅ£a că unii fac istoria ÅŸi că alÅ£ii se socotesc responsabili s-o înÅ£eleagă ÅŸi să caute varianta binelui care, de cele mai multe ori, rămâne iluzoriu dacă nu se referă cu precădere la tine însuÅ£i ÅŸi la tot ce mai poÅ£i face pentru a te salva.

Åži a supravieÅ£ui, cât de cât, decent.