A+ / A-
Fostul prefect al judeţului Cluj Călin Platon, care a lovit cu maşina, pe o trecere de pietoni, o femeie şi un copil de trei luni care ulterior a decedat, a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de vătămare corporală gravă din culpă, ucidere din culpă şi conducere pe drumurile publice având permisul suspendat. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, inspectorul Gina Pop, a declarat că fostul prefect al judeţului Călin Platon a fost reţinut de poliţişti în urma audierii de la Poliţia Rutieră. "Călin Platon a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore în urma audierilor de la Poliţia Rutieră Cluj şi a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cu propunere de arestare preventivă", a precizat Gina Pop. "Regret enorm această tragedie şi nenorocire. Voi răspunde în faţa legii", a spus Platon, la ieşirea de la audieri. "Consider că nu am avut viteză, dar expertiza o va spune. În schimb, am fost total orbit de soare, era ora la care soarele era la apus şi eu mergeam spre apus. I-am văzut, din cauza orbirii, foarte târziu şi nu am frânat", a spus Platon. În ceea ce priveşte dovada care înlocuia permisul de conducere suspendat, dovadă care era expirată, fostul prefect a spus că la mijloc a fost "o confuzie de dată" pe care el a făcut-o. Fostul prefect al judeţului Cluj Călin Platon, în prezent inspector guvernamental, a lovit cu maşina, vineri seară, o femeie şi pe copilul acesteia, care se aflau pe o trecere de pietoni dintr-un cartier din Cluj-Napoca, în urma accidentului cele două victime fiind transportate în stare gravă la spital. Duminică, bebeluşul de trei luni a murit, surse din cadrul Clinicii de Neurochirurgie din Cluj-Napoca spunând că şansele de supravieţuire ale acestuia erau ca şi inexistente.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader