A+ / A-
Liderii celor cinci confederaÅ£ii sindicale s-au întâlnit, azi-dimineaţă, pentru a stabili calendarul protestelor la care vor recurge în urma măsurilor anunÅ£ate de ÅŸeful statului privind scăderea pensiilor, a fondului de salarii, a ajutorului de ÅŸomaj, a prestaÅ£iilor sociale ÅŸi a subvenÅ£iilor.
PreÅŸedintele Traian Băsescu a declarat, aseară, că, după negocierile cu FMI, pensiile ÅŸi ajutoarele de ÅŸomaj vor scădea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, ÅŸi vor fi reduse "masiv subvenÅ£iile", banii urmând să fie alocaÅ£i Å£intit "către cei care au nevoie de sprijin financiar".
Surse participante la negocierile cu FMI au declarat că peste 140.000 de angajaÅ£i din sectorul public vor fi disponibilizaÅ£i până la începutul anului viitor, pentru a menÅ£ine cheltuielile de personal în 2011 în limitele convenite cu FMI.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader