A+ / A-
Fetele de la BCM Danzio au lăsat impresia în primele două sferturi ale partidei de acasă cu CS Universitatea Alba Iulia că pot învinge ocupanta ultimului loc al podiumului Diviziei A.
Meciul de sâmbătă s-a încheiat însă cu victoria echipei la care evoluează din această iarnă fostul căpitan al formaţiei alb-violete, Anca Stoenescu. Aceasta a bifat 30 de minute pe parchetul sălii "Constantin Jude", marcând doar cinci puncte, însă fiind mai utilă în defensivă, unde a recuperat nouă mingi.
Jucătoarele antrenate de Ljubomir Kolarevici au condus cu 17 puncte la sfârşitul primului sfert (25-8), pierzând confruntarea la aceeaşi diferenţă. Scorul final a fost 75-58 în favoarea echipei vizitatoare, care a revenit spectaculos în repriza secundă, întorcând rezultatul şi, mai mult, impunându-se de o manieră extrem de clară, lucru facilitat şi de eliminările pentru cinci greşeli personale ale timişorencelor Kane, Moroşan, Stoiedin şi Pesovici.
"Am avut o primă repriză foarte bună, mai ales primul sfert, perioadă în care adversale noastre au ratat tot. În a doua parte, am schimbat poziţiile şi noi am ratat tot. Ele au început să înscrie de la trei puncte, iar apoi n-am mai avut puterea să revenim în joc. Fetele mele au crezut că e de ajuns şi s-au oprit. Am avut patru jucătoare eliminate pentru cinci faulturi. Pe final am evoluat doar cu o jucătoare de poziţia 5", a explicat Kolarevici.
Punctele grupării BCM Danzio au fost marcate de Brown (19), Pesovici (18), Vukoje (11), Kane (4), Moroşan (4) şi Stoiedin (2). De la CS Universitatea Alba Iulia s-au remarcat Abramzon (25), Harrison (13) şi Tobin (10).
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader