A+ / A-
Din dorinţa de a degreva instanţele supraaglomerate de dosare, legislativul a anulat una dintre cele două căi de atac la care avea dreptul justiţiabilul român. Astfel, potrivit Legii nr. 202/2010, tribunalul nu mai are competenţă funcţională de a judeca în apel toate sentinţele penale, acestea fiind supuse direct recursului, la curţile de apel.
De asemenea, s-a schimbat competenţa materială, fondul unor litigii trecând de la instanţele inferioare la cele superioare. Consecinţa este că tribunalele au "scăpat" de a mai judeca apelurile celor mai multe dintre litigiile penale, în schimb s-a aglomerat activitatea curţilor de apel.
Pe plan local, au început să se vadă deja efectele acestor modificări. La Curtea de Apel Timişoara, numărul cauzelor penale a crescut, în timp ce la Tribunalul Timiş a scăzut. În plus, magistraţii curţii de pe secţia penală intră, acum, aproape zilnic în sălile de judecată.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader