(1/1) Cine pune în pericol viaţa pacienţilor din ambulanţe?
De cele mai multe ori, o ambulanţă aflată în trafic, cu luminile şi semnalele sonore în funcţiune, ar trebui să dea de gândit celorlalţi participanţi la trafic. Nu se întâmplă aşa, iar unii şoferi preferă să ignore ambulanţele sau dreptul echipajelor de a-şi îndeplini misiunea. Din cauza indiferenţei unor şoferi, poliţiştii rutierişti au organizat câteva acţiuni şi chiar s-au ridicat circa 80 de carnete în cazurile celor care nu au respectat semnalele sonore şi luminoase ale ambulanţelor.
Cea mai aglomerată zonă, care pune probleme şoferilor de pe ambulanţe, este cea centrală. "După ce trecem de centru este mai lejer. Din cauza traficului, avem întârzieri, dar din fericire nu s-a întâmplat niciodată să avem consecinţe grave din această cauză", spune Iancu Leonida, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş. Problema în centrul oraşului nu este doar în privinţa circulaţiei, dar şi a opririi ambulanţelor la câteva spitale care se află în centrul Timişoarei. În cazul spitalelor în care ambulanţele nu au acces, acestea trebuie să oprească în stradă, dar cât mai aproape de intrare, pentru a duce pacientul în incinta unităţii spitaliceşti. Strada, însă, este un imens loc de parcare. Şoferii nu opresc doar pe locurile special amenjatate, ci şi pe benzile de circulaţie. Cu toate că, de exemplu, în faţa Clinicii ORL au fost puse marcaje, pentru a arăta că sunt locuri special amenajate pentru maşinile instituţiei, aceste indicatoare nu se respectă.
Ieri-dimineaţă, şoferul unei ambulanţe a încercat să ajungă cât mai apropae de intrarea în spital. Nu a reuşit, pentru că erau maşini parcate în zona special amenajată şi alte câteva, cu avariile oprite, pe una dintre benzile de circulaţie. Şoferul ambulanţei a fost nevoit să staţioneze în stradă şi, fără să vrea, să blocheze circulaţia celorlalţi participanţi la trafic.
"Sunt, din păcate, câteva spitale unde întâlnim asemenea probleme, la ASCAR, ORL şi chiar Oftalmologie. Asta e, nu avem ce face, şoferii încearcă să se descurce cum pot. Opresc în stradă până duc pacientul şi apoi eliberează locul. Din păcate, întâlnim tot felul de persoane. Unele care se feresc imediat din calea ambulanţei, altele care ne ignoră. Sunt şi alţi şoferi care au muzica dată la maximum şi nici măcar nu aud ambulanţele. Cu întârzieri, până la urmă ambulanţele ajung la spital, pentru că, indiferent de ceilalţi participanţi la trafic, şoferii noştri mai intră şi pe contrasens sau mai încalecă bordura, că nu au de ales", a conchis Iancu Leonida.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader
Abonare newsletter
Va puteti inscrie la newsletterul RENASTEREA si primiti ultimele stiri si noutati direct pe e-mail. Adaugati adresa dumneavoastra de e-mail in casuta de mai jos si apasati ABONARE.