A+ / A-
Artiştii cocktailurilor muzicale, aşa-numiţii disc-jockey, se vor întruni în 30 ianuarie la Clubul "Setup Venue" din Timişoara, pentru a-şi demonstra aptitudinile într-o competiţie insolită: Timişoara DJ Challenge. Competiţia este adresată tuturor DJ-ilor dornici de afirmare, indiferent de notorietatea pe care o au (sau nu) în prezent, candidaţii având posibilitatea să se înscrie până în 25 ianuarie, la adresa www.setuptm.ro/djchallenge. Cei opt concurenţi care trec de preselecţie se vor întrece în două probe (20 de minute de DJ set şi, respectiv, piesă contra piesă), juriul care le va nota performanţele fiind format din UFO (TMBase / Setup), Dudu (anonimTM), Sensorship (TMBase) şi alţii componenţi surpriză. Intrarea la eveniment este gratuită, iar câştigătorii vor fi invitaţi să participe la TMBase Music Workshop, alte evenimente Setup şi Student Fest 2010. (L.N.)

Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader