A+ / A-
Scandalul a plecat de la diferenţele existente între notarea de la proba scrisă şi cea de la proba orală. Astfel, după proba scrisă, cea mai mare notă a avut-o Diana Dincă, 8,16, cu aproape un punct mai mult decât candidatul clasat pe locul II, Tudor Creţu.
Lucrurile s-au inversat după examinarea orală, la care Tudor Creţu a primit nota 8,80, în timp ce Diana Dincă, doctor în filologie, a luat doar 6,46. Se ştie foarte bine că, în virtutea principiului "scripta manent", lucrările de la proba scrisă nu pot fi influenţate prea mult de membrii comisiei.
În schimb, la proba orală, lucrurile se schimbă: examinatorii pot fi mai indulgenţi cu un anumit candidat şi mai exigenţi cu altul, iar doza de subiectivitate nu poate fi cuantificată. Aşa că, dată fiind diferenţa dintre cele două note, se pot face diverse speculaţii pe acest caz. Ele sunt amplificate de faptul că majoritatea membrilor comisei au o oarecare legătură cu câştigătorul concursului, altfel, o persoană respectabilă.
Doi dintre membrii comisiei (cadre didactice la Universitatea de Vest) sunt colegi de servicu cu candidatul şi cu... viitorul socru al acestuia! Apoi, alţi doi membri ai comisiei sunt colegi cu... viitoarea soacră a candidatului! De altfel, la instituţia cu pricina, Tudor Creţu chiar şi-a lansat un volum literar.
Fireşte, sunt doar speculaţii care pot fi, eventual, taxate şi ca mici răutăţi. Numai că inclusiv unul dintre membrii comisiei (aparent neutri), Răzvan Hrenoschi, director în cadrul Consiliului Judeţean Timiş, are dubii în ceea ce priveşte modalitatea în care s-a făcut examinarea orală: "Îmi pare rău, dar am un contract de confidenţialitate şi nu pot să spun ceea ce cred. Aştept desfăşurarea logică a ultimelor etape ale concursului şi depunerea contestaţiilor. Ce pot să spun e doar că mă şochează difernţa mare dintre notarea de la proba scrisă şi cea de la proba orală. Nu pot să spun mai multe, îmi pare rău. Am auzit şi eu de nişte legături de rudenie, dar nu mă pronunţ. Nu eu am stabilit componenţa comisiei, ci consilierii judeţeni. V-am spus, am un contract de confidenţialitate".
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader