A+ / A-
Unul din motivele recente de nemulţumire ale premierului Emil Boc a fost că mai există în ţară 20 de spitale, dintr-un total de 372, nepreluate de administraţia locală. La Timişoara, primăria s-a conformat iar luni a fost semnat protocolul de preluare, pentru cele patru spitale - Spitalul Municipal, Spitalul de Copii, Spitalul de Boli Infecţioase şi Spitalul de Obstetrică-Ginecologie (Odobescu).
Anunţul a fost făcut, astăzi, de subprefectul de Timiş, Zoltan Marossy, care a avut şi unele observaţii referitoare la această întârziere şi la comnetariile făcute de unii consilieri locali: "Eu înţeleg că fiecare doireşte să se gospodărească mai bine şi că există temeri legate de preluarea unor obiective cu datorii. Ceea ce nu înţeleg este de ce mai există îndoieli atunci când avem un act normativ care prevede plata datoriilor de către stat. Consiliul local a preluat, într-adevăr, şi o grămadă de probleme o dată cu spitalele. Aici nu mă refer neapărat la infrastructura imobiliară, întrucât clădirile aparţineau de mult timp municipalităţii, sau la finanţare, pentru că aceasta va aveni de la o entitate total separată, casa de asigurări, conform contractelor, iar răspunderea juridică pentru contracte o are managerul spitalului. Consiliul local a preluat posibilitatea şi responsabiiltatea de a numi consiliile de administraţie şi managerii spitalelor. Consiliul de administraţie era, până acum, un cumul de personalităţi care se întâlneau din când în când şi povesteau despre spital. Managerul era un domn profesor cu ore la medicină, cu bolnavi în spital, eventual cu contract la un cabinet particular, iar contabilul-şef al spitalului fugea după el pe coridor ca să-i semneze facturi şi contracte. Această stare s-a perpetuat nepermis de mult. Managerul spitalului este acel gospodar care trebuie să cheltuiască doar sumele pe care le are prin contract, iar contractul cu casa trebuie bine negociat. Membrii consiliului de administraţie trebuie să supravegheze ca în spital să existe tot ceea ce este necesar, iar atunci când unele lucruri lipsesc, să ţipe. Primăria Timişoara are dificila misiune de a schimba starea de până acum şi de a îndrepta lucrurile spre firesc".
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader