A+ / A-
Fostul şef al Postului de Poliţie din Complexul Studenţesc din Timişoara, Cornel Teodorovici, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă. Comisarul-şef a fost judecat pentru că a provocat un accident rutier, în august 2009, în urma căruia o femeie de 48 de ani şi-a pierdut viaţa, iar soţul acesteia a avut nevoie de două luni de îngrijiri medicale.
Cornel Teodorovici se îndrepta de la Sânnicolau Mare spre Timişoara, la volanul unui Passat. Înainte de intrarea în Lovrin, poliţistul a intrat pe contrasens, izbind o Dacie care circula regulamentar. Şoferul autoturismului de provenienţă autohtonă a fost transportat în stare critică la spital, iar soţia lui, aflată pe scaunul din dreapta, a decedat în ambulanţă. Poliţistul a declarat atunci că de vină ar fi fost o căprioară care i-a tăiat calea, motiv pentru care a tras de volan şi a intrat pe contrasens.
Ancheta în dosarul său s-a finalizat în mai puţin de un an de la producerea accidentului. Expertiza tehnică a arătat că Teodorovici conducea maşina cu aproximativ 80 la oră când s-a produs accidentul, în timp ce Dacia nu rula cu mai mult de 50 de km/h. Judecătorii Curţii de Apel Timişoara l-au condamnat pe Teodorovici la doi ani de închisoare cu suspendare, atât inculpatul cât şi soţul femeii decedate având posibilitatea de a ataca hotărârea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cornel Teodorovici a mai fost anchetat în legătură cu atribuţiile de serviciu, în urmă cu cinci ani, pe vremea când era şef al Serviciului de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, dar ulterior a fost găsit nevinovat.

Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader