A+ / A-
Ieşirile publice ale lui Nicolae Robu la adresa municipalităţii timişorene au primit un prim răspuns.
Rezervat până acum, Gheorghe Ciuhandu şi-a explicat poziţia de tatonare prin faptul că nu a vrut să implice Timişoara într-o campanie electorală prelungită.
Totuşi, primarul a ţinut să clarifice un aspect, poziţionându-se clar împotriva lui Nicolae Robu.
Întrebat dacă va mai rezista alianţa ţărăniştilor cu liberalii, în condiţiile în care Robu îl va contracara, Ciuhandu a avut o replică cu un mesaj cât se poate de limpede: "Poate o să ne despărţim de unii şi o să ne apropiem de alţii. Nu ştim încă, vom mai vedea, e prematur de spus acum. Însă domnul Robu trebuie să-şi lămurească problemele din USL, pentru că, din punctul nostru de vedere, e limpede că nu o să-l susţinem. În nici un caz nu va beneficia de sprijinul nostru. Noi avem candidaţii noştri".
Raportându-se la sondajele existente, dar şi la alegerea primarilor într-un singur tur, Ciuhandu crede că are şanse mari de a câştiga un nou mandat, dar nu se arată extraordinar de entuziasmat: "Noi, PNŢCD, păstrăm un optimism ponderat şi ne ştim lungul nasului, spre deosebire de alţii, care se văd deja primari, dar ei n-au trecut primul hop în partidul lor", aluzia fiind tot la Nicolae Robu.
Sâmbăta trecută, gruparea ţărănistă din care face parte şi Gheorghe Ciuhandu s-a întrunit la un congres în care a fost ales preşedinte Victor Ciorbea.
Cum însă celelalte două tabere (Pavelescu şi Moescu) nu au participat la acţiune, este foarte posibil ca alegerile să fie contestate, iar partidul condus de Ciorbea să nu poată intra nici în viitoarele alegeri parlamentare.
Nu este şi cazul scrutinului local, unde, după cum susţine Ciuhandu, organizaţia poate participa nestingherită la alegeri, pe cont propriu sau într-o formulă de colaborare cu alte formaţiuni.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader