Îi vezi stând cu orele pe la cozile ce şerpuiesc prin faţa farmaciilor ce eliberează medicamente compensate, stând cuminţi la rând la vreun cabinet medical, ori venind agale de la piaţă, cu o sacoşă hămesită, pe jumătate goală.

De cele mai multe ori îi auzi plângându-se. De reumatismul care nu le dă pace de când cu frigul şi umezeala, de politicieni, de vânzătoarea obraznică de la magazinul din colţ ori de ditamai găliganul care nu are bunul-simţ să le cedeze locul în tramvai.

O singură temă revine, însă, obsedant, în jeluirile lor: pensia pipernicită, ea însăşi cocârjată de reumatismul economic al crizei. Ceea ce pentru marea majoritate a cetăţenilor Europei unite ar părea, după caz, fie un banc bun, fie o glumă proastă, pentru zeci de mii de pensionari bănăţeni este o realitate pe cât de tristă, pe atât de apăsătoare, căci nu-i uşor să-ţi duci traiul atunci când poştaşul îţi aduce în fiecare lună bani cât să încropeşti 100 de euro.

Dar cum e să ştii că acelaşi stat care îţi lasă, lunar, aceste firimituri financiare în palmă, le oferă altora aproape 200 de milioane de lei vechi? La ora actuală, în Timiş sunt, bob numărat, 158.545 de pensionari ai sistemului asigurărilor de stat, dintre care 30.000 n-au mai mult de 400 de lei scrişi pe cuponul de pensie.

Dacă urcăm „ştacheta” până la 600 de lei, mai adăugăm 30.000, iar dacă îi căutăm pe toţi cei care nu sunt siliţi să plătească impozit pe venitul din pensie, ne dăm seama că trei pensionari din patru îşi duc traiul cu mai puţin de 1.000 de lei pe lună.

Unii nu au grija zilei de mâine

Desigur, sunt şi excepţii, şi încă notabile. Fără a folosi o formulare devenită celebră în urmă cu vreo doi ani, cea a „pensiilor nesimţite”, se poate spune că Timişul îşi are partea lui de pensionari care numai grija zilei de mâine n-o au. Ce-i drept, sunt puţini, să-i numeri pe degete.

Între acestea, însă, ei strâng, în fiecare lună, şase, şapte sau chiar opt mii de lei (80 de milioane de lei vechi lunar!). Ba chiar, dacă e să fim riguroşi, doi depăşesc această barieră.

Într-adevăr, de la Casa Judeţeană de Pensii Timiş pleacă, lună de lună, 8.680 de lei, pentru cel mai „avut” pensionar de asigurări sociale, în timp ce secondantul său primeşte exact 8.483 de lei.

Pensii „speciale"

Ameţitoare pentru mii de timişeni, sumele nu impresionează însă dacă, întorcând foarte puţin capul, dai de cele 132 de pensii speciale existente în judeţ. Fireşte, şi aici există vârfuri, căci pe lângă cvintetul din capul listei, ai cărui membri au venituri lunare din pensie ce depăşesc 16.000 de lei, cei doi „campioni” ai pensiilor de asigurări de stat sunt reduşi la statutul de pătură de mijloc, în timp ce zeci de mii de pensionari bănăţeni par de-a dreptul nişte cerşetori.

200 de milioane de lei vechi lunar

Nu e nici un secret că, în urma modificării legislaţiei în domeniu, singurii beneficiari ai pensiilor speciale au rămas magistraţii, procurori sau judecători, din această breaslă făcând parte şi deţinătorul recordului judeţean în materie de pensie: 19.431 de lei.

O cifră care îi face pe mulţi dintre colegii de generaţie ai magistratului bănăţean să caute înfriguraţi nitroglicerina de pe noptieră, iar fostului semnatar de condică la Tribunalul Timiş i-ar permite să achite de unul singur, în fiecare lună, cheltuielile de întreţinere din două-trei blocuri cu patru etaje, ce-i drept, cu o singură scară.