A+ / A-
În cadrul festivalului Bega Bulevard, organizat de municipiul Timişoara, în data de 20 iunie, începând cu ora 16, se va organiza cea de-a treia ediţie a evenimentului caritabil "Cursa răţuştelor". Acţiunea se desfăşoară sub egida Rotary Timişoara, iar organizatori sunt cluburile Rotaract. Anul acesta, cu banii strânşi după cursa răţuştelor se vor renova saloane ale Secţiei de Pediatrie din cadrul Clinicii "Bega".
Cursa se va desfăşura pe un traseu cuprins între Podul Tinereţii şi Podul Traian şi va consta în două etape. Într-o primă fază, vor fi lansate la apă, de către organizatori, cele 30 de răţuşte-sponsor, direct de pe malul Canalului Bega. După finalizarea acestei curse, având o durată de aproximativ 30 de minute, de pe Podul Tinereţii vor fi aruncate în apă 6.000 de răţuşte de concurs, dintr-o autobasculantă.
Cursa poate fi urmarită de spectatori de pe cele două maluri ale canalului Bega. Răţuştele-sponsor vor participa la două competiţii diferite, acordându-se distincţii pentru cea mai frumos decorată şi pentru cea mai rapidă răţuşcă. Participantul care deţine numărul răţuştei care va ajunge prima la linia de sosire va câştiga marele premiu, în valoare de 1.000 de euro. Premiul al doilea constă într-un set de cauciucuri, iar premiul al treilea va fi un cadou surpriză de la BMW.
În conformitate cu regulamentul de desfăşurare a cursei, prezenţa celor care au cumpărat tichete de concurs este necesară pentru acordarea eventualului premiu, deoarece câştigătorul unuia dintre premiile puse în joc va trebui să se prezinte cu biletul pentru validare în 30 minute de la anunţarea tichetelor câştigătoare.
Pentru cei care doresc să contribuie la scopul caritabil al evenimentului, 5.000 de răţuşte de concurs vor fi lansate la apă, fiecare purtând un număr virtual. Răţuştele se pot adopta cumpărând unul sau mai multe bilete de concurs (acestea se vor vinde la standurile special amenajate din Iulius Mall, Piaţa Operei, Piaţa Unirii, iar vineri, sâmbătă şi duminică şi pe malul Canalului Bega, în apropierea Restaurantului Flora).
Participantul care deţine numărul răţuştei care va ajunge prima la linia de sosire va câştiga marele premiu în valoare de 1.000 de euro. Costul unui bilet este de cinci lei.
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader