A+ / A-
Şefii de sindicat au iniţiat deja printre membri un referendum cu privire la oportunitatea declanşării unor forme de protest, care să meargă de la miting până la grevă generală.
Virgil Popescu, liderul Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar "Spiru Haret", ne-a declarat: "Azi s-a demarat procedura de declanşare a grevei generale. S-a început deja acţiunea de strângere de semnături de la membri de sindicat. E posibil ca profesorii să nu mai predea săptămâna viitoare sau următoarea".
Virgil Popescu spune că principalele revendicări sunt: "demiterea preşedintelui, a guvernului şi alegerile anticipate", iar numai după rezolvarea acestor doleanţe se va discuta şi despre majorarea salariilor şi restul problemelor.
În schimb, Marian Uţă, liderul Federaţiei Educaţiei Naţionale din Timiş, ne-a precizat că o grevă nu se poate pregăti ad-hoc şi că este nevoie de timp, având în vedere noua legislaţie în vigoare. "Noi le-am recomandat membrilor noştri de sindicat să participe la proteste, dar credem că nu e momentul propice pentru declanşarea unei greve generale".
Click pentru a descarca editia electronica a RENASTEREA.
Pentru a o vizualiza, aveti nevoie de Adobe Reader